Program tv National TV
29.04.2024  19:00 - 20:00  National TV
PREMIER
program tv
DRAGOSTE DULCE AMARĂ EP. 334
India, Telenovela, Serial, 2009
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
(YEH RISHTA KYA KEHLATA HAI)

"Dragoste amară" este o poveste de iubire, însă nu una clasică, pasională, născută din dorinţă, ci una care creşte la foc mocnit pentru că aşa trebuie să se întâmple într-o Indie care respectă valorile tradiţionale. Este povestea unei fete care trebuie să înveţe să-şi iubească soţul, după o căsătorie aranjată, pentru că acesta este singurul drum pe care îi este permis să meargă. Până la urmă, din perspectiva familiei ei, una cât se poate de tradiţionalistă, dragostea se învaţă şi, dacă cei doi se conectează spiritual, ea înfloreste în legământul sfânt al căsniciei. Într-un stil cât se poate de simplu, "Dragoste dulce amară" pare să restabilească valorile sacre ale căsătoriei, într-o societate care este martora despărţirilor fulgerătoare, dar şi a superficialităţii.

Regia: Rajan Shahi, Romesh Kalra, Sunand Kumar
Cu: Hina Khan, Karan Mehra, Sanjeev Sheth, Lata Sabharwal Sheth, Manu Malik, Neelima Tadepalli 
VĂ RECOMAND
RECOMANDAT PRO Cinema (HD)
PRO Cinema
program tv imagine: ULTIMUL GLONŢ
action, 2012
Acest program este interzis copiilor sub 12 ani.
PREMIER Antena 1 (HD)
Antena 1
program tv imagine: LIA - SOTIA SOTULUI MEU - SEZON NOU
Romania, drama, 2022
Acest program poate fii vizionat de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinții ori familia.
ÎN DIRECT Prima Sport 1 (HD)
Prima Sport 1
program tv imagine: LA LIGA
Las Palmas - Betis
ÎN DIRECT Orange Sport 3 (HD)
Orange Sport 3
program tv imagine: FOTBAL LA LIGA
LAS PALMAS - REAL BETIS
PREMIER Discovery (HD)
Discovery
program tv imagine: COMORI ARHITECTURALE RECUPERATE S18 EP. 7
© 2020-2024 Gillon Media